Legalizarea drogurilor

Pe un ton spasit, apasat inca de sentimentul de vinovatie indus de numarul mare de tineri pe care spune ca i-a trimis in mod inutil dupa gratii, Jack A. Cole – invitatul conferintei publice „Why Legalize” care a avut loc in Bucuresti joi, 7 octombrie – descrie pentru TOTB „dezastrul” generat de Statele Unite dupa declansarea razboiului impotriva drogurilor in anii ’70. Proaspat intors de la o prelegere sustinuta in fata a 15 detectivi bucuresteni de la Narcotice – despre care spune ca au fost receptivi –, fostul politist sub acoperire ne-a spus cu inflacarare ca legalizarea drogurilor este singura care poate reduce mortile, bolile, infractiunile si dependenta asociate drogurilor in intreaga lume.

de Ionut Dulamita
In prezent, productia, distribuirea si vanzarea drogurilor apartin in totalitate retelelor de trafic, care produc anual peste 300 de miliarde de dolari – bani neimpozitati – intr-o piata de 36 de trilioane de dolari. Asta arata statisticile prezentate de organizatorii conferintei „Why Legalize”, Romanian Harm Reduction Network. Industria drogurilor este cotata, de altfel, drept a treia afacere la nivel mondial, dupa industria energetica si cea a armelor.
In Romania nu se cunoaste cu claritate situatia consumului de droguri. Datele arata cateva sute de mii de consumatori de canabis si peste 17.000 de consumatori de droguri injectabile (heroina), mai ales in Bucuresti. Cert e ca nivelul de informare al populatiei cu privire la legislatie si la efectele drogurilor este foarte redus, potrivit statisticilor. Asta, spun organizatorii conferintei, ii alimenteaza perceptiile negative fata de reforma drogurilor, cum ar fi dezincriminarea posesiei pentru consum propriu, centrarea pe tratarea dependentei in locul incarcerarii sau reglementarea pietei drogurilor.

Ce este LEAP
LEAP este o organizatie fondata in 2002 care si-a asumat misiunea de a diminua consectintele negative determinate de lupta antidrog si scaderea numarului de decese, maladii, infractiuni si cazuri de dependenta de droguri prin incetarea prohibitiei drogurilor. Organizatia este alcatuita din circa 3.000 de fosti si actuali politisti, judecatori si procurori implicati in lupta antidrog, administratori de inchisori sau veterani de razboi si incearca acum sa atraga 1 milion de oameni de partea ei pentru a pune capat razboiului impotriva drogurilor din SUA.

Jack A. Cole, fost politist sub acoperire in cadrul Biroului Narcotice New Jersey timp de 14 ani si fondator al organizatiei  LEAP („Law Enforcement Against Prohibition”) – care promoveaza reforma politicilor in materie de droguri atat in America, cat si la nivel international –, a analizat in cadrul conferintei efectele prohibitiei in comparatie cu masuri alternative precum legalizarea si reglementarea productiei, distributiei si consumului de droguri. Intr-un interviu acordat TOTB, a vorbit despre legatura dintre interzicerea drogurilor si rasism si despre „dezastrul” prohibirii drogurilor din SUA, a descris cum politia transforma tineri in traficanti de droguri in mod inutil, a prezentat avantajele sociale si economice ale legalizarii drogurilor si a indemnat Romania sa nu urmze exemplul Statelor Unite.
Care a fost cea mai mare lectie pe care ati primit-o in cei 14 ani ca agent sub acoperire?
Cea mai mare lectie a fost ca tot ce facem in cadrul razboiului impotriva drogurilor e o risipa. Mai mult decat o risipa. A generat un dezastru autoperpetuat. In fiecare an e mai rau decat cu un an in urma, iar raspunsul nostru la aceasta problema este sa aruncam tot mai multi bani, sa angajam mai multi politisti, sa fixam sentinte mai mari, sa arestam mai multi oameni. Majoritatea acestor oameni sunt tineri, le intrerupem educatia. Cand ies din inchisoare, nu au educatie, nu au sansa sa-si gaseasca o slujba, exista un singur lucru la care se pot intoarce, iar acela este cultura drogurilor. Singurul lucru de care incercam sa-i salvam si singura modalitate prin care pot castiga bani este vinderea drogurilor. Asa ca, de fiecare data cand trimiti pe cineva la inchisoare pentru consum de droguri, creezi un nou dealer.
Cati oameni sunt arestati in fiecare an in SUA din cauza drogurilor?
1,9 milioane sunt arestati pentru infractiuni nonviolente legate de droguri. Unii pentru trafic, altii pentru posesie. Din acei 1,9 milioane, 44% sunt arestati pentru infractiuni legate de marijuana. Ni s-a spus sa nu arestam doar dealeri, ci si consumatori, pentru ca daca ii arestezi pe consumatori, ii vei speria, iar daca nu vor mai exista consumatori, nu vor mai exista nici dealeri. Din acel procent de 44%, cred ca anul trecut au fost 855.000 de arestari pentru infractiuni legate de marijuana, iar 89% dintre acestea au fost pentru posesie.
Care sunt sentintele in cazul posesiei de marijuana?
Sentintele sunt diferite. Ideea e ca facem tot ce ne sta in putinta sa le distrugem vietile. In majoritatea statelor din SUA, daca esti prins cu o singura tigara cu marijuana, primul lucru pe care il facem este sa iti confiscam carnetul de conducere. In SUA, unde nu avem transport in comun ca in Europa, daca nu ai masina, nu poti sa te angajezi daca locuiesti in zone rurale sau suburbane. Apoi, daca esti prins cu o singura tigara de marijuana, iti pierzi dreptul de a primi imprumuturi sau subventii guvernamentale pentru a merge la facultate.
Un paradox nebunesc este ca daca esti condamnat pentru viol sau crima, nici o problema, iti dam acel imprumut sa mergi la facultate. Daca fumezi o tigara cu marijuana, esti terminat. In plus, daca esti arestat pentru o infractiune legata de droguri, nu mai poti sta in locuinte subventionate de la stat. Daca esti sarac, esti dat afara din propria casa. Nu numai tu, intreaga ta familie trebuie sa plece. Curtea Suprema a hotarat in 2002 ca aceasta pedeapsa in masa e OK. E OK pentru ca ducem un RAZBOI impotriva drogurilor.
Cati oameni ati arestat in cariera dumneavoastra de agent sub acoperire?
Peste 1.000. In jur de 1.000 de tineri au ajuns in inchisoare ca rezultat direct al muncii mele ca agent sub acoperire. Multi alti ticalosi au ajuns dupa gratii – ucigasi, traficanti mari de droguri –, dar pentru ei nu-mi fac griji. Acesti circa 1.000 de tineri nu trebuiau arestati pentru nimic. Nu au comis nici o alta infractiune in viata lor. Activitatea mea i-a pus in spatele gratiilor pentru simplul motiv ca voiau sa-si introduca in corp ceva ce eu nu voiam sa introduc in al meu. Nu au facut rau altcuiva, nu au furat, au vrut doar sa foloseasca un drog si au ajuns in inchisoare. Cum s-a intamplat asta? Cand a izbucnit razboiul impotriva drogurilor, chiar nu aveam o problema cu drogurile in SUA. Razboiul impotriva drogurilor nu a avut legatura cu drogurile, a avut legatura cu controlul populatiei, a fost despre cum sa fii promovat sau ales…
A fost despre politica…
A fost despre orice altceva in afara de droguri. Termenul „razboi impotriva drogurilor” a fost creat de Richard Milhous Nixon in 1968. Nu avea legatura cu drogurile, ci cu faptul ca el candida pentru a doua oara la presedintie si s-a gandit ca ar fi frumos sa si castige de data asta. Stia ca daca are o atitudine puternica impotriva criminalitatii si ca daca ar fi in fruntea unui razboi, oamenii vor veni gramada. A avut dreptate. A fost ales. Apoi a avut alte scopuri. Daca analizezi orice este legat de politica drogurilor, vei afla ca de fiecare data cand am catalogat un drog ca fiind ilegal, a avut mai mult de-a face cu rasismul decat cu drogurile.
Primul drog pe care l-am scos in afara legii a fost opiul si derivatele sale, cum este heroina. Inainte de asta, pana in 1914, puteai sa mergi intr-o bacanie si, daca aveai la tine 4 dolari si 85 de centi, puteai cumpara o uncie (n.r. – circa 28 de grame) de heroina pura. Cand acest drog a devenit ilegal, rasa care trebuia urata erau chinezii. I-am invitat pe chinezi in SUA sa lucreze la caile noastre ferate, o slujba letala. Au murit atat de multi oameni pentru a construi acele cai ferate…Nici un american adevarat nu voia sa fac asta, asa ca am importat chinezi.
Odata ce ne-au construit caile ferate, s-au asezat pe langa San Francisco, iar americanii adevarati au zis: „Ah, chinezii ne fura slujbele”. Nu puteam sa-i deportam, pentru ca noi i-am invitat in tara noastra, insa cu legi adecvate puteam sa-i trimitem la inchisoare. Asa ca s-au inventat legi legate de droguri pentru incarcerarea chinezilor. E evident ca s-a intamplat asta, pentru ca prima lege creata in acest sens – nu a fost o lege federala, ci pe teritoriul statului San Francisco –  spunea ca nici un chinez nu are voie sa aiba opiu in posesie. Asta se intampla in 1909. Cand au transformat-o in lege federala, au indepartat cuvantul „chinez””, dar stiau ca 99% dintre oamenii care aveau opiu in posesie erau chinezi, asa ca a avut acelasi efect.
Pentru prima oara in istoria noastra am spus ca un lucru pe care vrei sa-l introduci in propriul corpul te face infractor. Guvernul a spus ca a realizat un studiu pentru a justifica asta si au aflat ca 1,3% din populatie era dependenta de droguri. Asa ca a interzis heroina. Apoi alte droguri au fost scoase in afara legii si fiecare dintre ele a avut legatura cu rasismul. Cocaina a devenit ilegala pentru ca avea legatura cu oamenii de culoare. Cand marijuana a devenit ilegala, a avut legatura cu mexicanii, care au introdus iarba lor locala. „Marijuana” e un termen din spaniola. Inainte sa o facem ilegala, se numea canabis. Cand am facut-o ilegala, i-am schimbat numele in „marijuana” pentru a o lega de mexicani.
La 50-60 de ani de la 1914 ne pregateam deja de un razboi impotriva drogurilor. Guvernul a realizat un sondaj de opinie si a aflat ca 1,3% din populatie era dependenta de droguri. A spus ca nu se poate asta, trebuie sa incepem un razboi. Razboiul nu a fost o idee buna. Daca te uiti la statisticile din acel an, sansele ca cineva sa moara de pe urma drogurilor erau mai mici decat cele de a muri cazand pe scarile propriei locuinte sau inecandu-te cu propria mancare.

Cum s-au schimbat apoi statisticile?
S-au schimbat dramatic. Odata ce am inceput razboiul, am creat problema. Abuzul de droguri a sporit dramatic, potrivit DEA (Drug Enforcement Administration). Cand am pornit razboiul, aveam in jur de 4 milioane de oameni cu varsta de peste 12 ani care consumasera un drog ilegal, iar asta insemna 2% din populatie. Astazi, DEA ne spune ca avem 112 milioane de oameni cu varsta de peste 12 ani care au ales un drog ilegal, ceea ce inseamna 46% din populatie. Am sporit numarul oamenilor care fac asta cu 2.300 de procente.
Cum se explica aceasta crestere?
Politia a cauzat aceasta crestere. In 1970, la inceputul razboiului impotriva drogurilor, nu aveam o problema cu drogurile in SUA. Acel sondaj de care va spuneam arata ca doar 1,3% din populatie – acelasi procent ca atunci cand drogurile erau legale – era dependenta de droguri. Problema mica pe care o aveam era legata de droguri usoare – marijuana, hasis, LSD, ciupercute etc. Despre drogurile grele, precum heroina, cocaina sau metamfetamina, nu se auzise efectiv nimic in 1970 in comparatie cu ce au ajuns astazi.
In primul an al administratiei sale, Nixon a convins Congresul sa aprobe finantari uriase pentru orice departament de politie dornic sa angajeze politisti care sa lupte in acest razboi. Cand am intrat in politia de stat [din New Jersey], in 1964, aveam 1.700 de politisti si o unitate de narcotice de sapte oameni. Sase ani mai tarziu aveam aceleasi efective. Sapte oameni la narcotice pareau perfect suficienti pentru ce trebuia sa facem. Pana in octombrie 1970, gratie acelor finantari federale, am urcat de la o unitate de narcotice de sapte oameni la un birou de narcotice de 76 de persoane. Am sporit de 11 ori efectivele de politie care faceau o singura treaba. Si asta s-a intamplat in toate departamentele din SUA.
Cand faci asa ceva, creezi multe asteptari. Cum politistii sunt apreciati in mare parte in functie de numarul de arestari pe care le fac, lumea se astepta ca anul urmator sa arestam de 11 ori mai multi oameni pentru infractiuni legate de droguri. Asta nu era o sarcina usoara in 1970, pentru ca nu existau dealeri peste tot. Singurele locuri in care ii gaseai erau orasele mari, New York, New Jersey, Philadelphia. Noi aveam 25 de agenti sub acoperire atunci, din cei 76 de oameni, iar eu eram unul dintre ei.
Lucram cu totii in suburbiile din New Jersey si nu prea erau traficanti acolo. Asa ca sefii ne indreptau impotriva unor grupuri de tineri de liceu sau de facultate, mici grupuri de 10-15 pustani. Ne imprieteneam cu ei si intram in grupul lor. Vineri seara, dupa ce terminau cu scoala sau cu munca, cineva dintre ei intreba: Hey, do you want to get high?. Daca nimeni nu intreba asta, trebuia sa intreb eu, era sarcina mea de agent sub acoperire.
Unul dintre prieteni care avea un mijloc de transport cu care sa ajunga in oras mergea pe la alti prieteni si ii intreba daca vor ceva. Unii spuneau nu, altii spuneau da. „Ce vreti?”. „Adu-mi cateva jointuri”. „Adu-mi niste timbre de LSD, daca gasesti, am auzit ca sunt bune in oras”. Altii cereau cateva tablete de Valium. Cand imi venea randul, ceream si eu aceleasi cantitati mici. Persoana respectiva urca in masina, mergea in New York si o ora mai tarziu se intorcea si impartea droguri prietenilor.
Cand mi le inmanau mie, deveneau mari traficanti de droguri. Asa ii catalogam. Ramaneam in grup pana cand ii prindeam pe fiecare. Era foarte simplu. Persoana care a fost [in oras] prima oara nu voia sa mearga si a doua oara. Nu vindeau droguri, nu castigau bani din asta, nici macar nu-si recuperau banii de benzina. Plus ca era si periculos sa mergi in New York sa cumperi droguri. De fiecare data mergea alt prieten. Eu ramaneam pana cand ii prindeam pe toti. Puteam sa lucrez in 10 astfel de grupuri in acelasi timp, iar fiecare dintre cei 25 de agenti sub acoperire faceau acelasi lucru in New Jersey. La fiecare circa 45 de zile, prindeam fiecare in jur de 100 de persoane. Asta insemna 2.500 de oameni.
Erau considerati toti dependenti de droguri?
Toti erau considerati traficanti. Nici nu trebuia sa primeasca bani de la mine. Cat sa zic ca era atunci, un dolar jointul? La acea vreme, o uncie de marijuana costa 10 dolari si puteai cumpara 16 uncii (circa jumatate de kilogram) cu 100 de dolari. Astazi, in SUA, aceasta cantitate de marijuana costa 6.000 de dolari. E singurul drog care crescut in pret, un drog usor. Toate celelalte droguri au scazut dramatic in pret. Cocaina a scazut cu 60% de la inceputul razboiului [impotriva drogurilor], heroina cu 70%, marijuana a crescut cu 2.600%.
Stiti ce cauzeaza asta? Face ca tinerii care vor sa foloseasca droguri usoare sa treaca la droguri grele pentru ca sunt mai ieftine. Si nu numai ca sunt mai ieftine. Acum ii supunem pe toti pustii de liceu la teste aleatorii pentru depistarea consumului de droguri. Vii intr-o zi la scoala si cineva te pune sa faci pipi intr-o sticla. Acesti tineri sunt la fel de inteligenti ca noi si stiu ca daca fumeaza un joint si trebuie sa faca un test de urina 28 de zile mai tarziu, nu vor trece testul. Dar daca iau heroina, cocaina sau metamfetamina, dupa trei zile nimeni nu va sti ce au luat. Asa  transformam oameni care nu ar fi folosit droguri grele in consumatori de droguri grele. Tot ce facem e un dezastru.
La fiecare 45 de zile, arestam 2.500 de oameni, iar sefii nostri ieseau si spuneau: „ Ii vedeti? Toti acesti oameni aliniati la perete sunt mari traficanti de droguri pe care i-am scos din comunitatea voastra”. Iar jurnalistii spuneau uau, e groaznic. Nu intrebau cat si cui vindeau, tot ce voiau sa stie era ce vindeau. Cand eram intrebati, spuneam ca ne-au vandut heroina, cocaina, metamfetamina, LSD, marijuana. Adevarul e ca 90% dintre ei ne vindeau marijuana. Jurnalistii scriau insa articole inflamatoare, pentru a inspaimanta populatia, despre cum drogurile ne vor distruge societatea. Sefii nostri spuneau ca e cea mai mare problema cu care s-au confruntat SUA, asa ca avem nevoie de mai multi bani sa angajam mai multi politisti, sa cumparam mai multe masini, mai multe arme, mai multe echipamente cu care sa-i ascultam pe oameni, mai multe microfoane, avem nevoie de legi mai aspre, de sentinte mai mari. Si le-au primit. Iar toate lucrurile pe care le-au primit au generat mai multi dealeri.
Ganditi-va ca doar in New Jersey, odata la 45 de zile, 2.500 de tineri erau arestati, faceau sapte ani de inchisoare, cand ieseau din inchisoare nu aveau educatie, purtau stigma de a fi traficanti de droguri, chiar daca nu era adevarat, si nimeni nu-i angaja. Aveau o singura optiune de a-si duce traiul: vindeau droguri. Am ajuns dintr-un punct in care nu existau traficanti intr-unul in care ii gaseai peste tot. Totul gratie aplicarii legii.

Jack Cole in arest, pe vremea cand era agent sub acoperire
Atunci care ar fi beneficiile legalizarii drogurilor?
Beneficiile sunt incredibil de mari. Am avut prohibitia alcoolului in SUA, care a durat doar 13 ani. Stim ca a fost o mare greseala. Prohibirea alcoolului a dat nastere crimei organizate. A urcat omorurile si coruptia pana la cele mai inalte niveluri de pana atunci. Am renuntat la acea lege teribila in 1933, iar in dimineata urmatoare, Al Capone si toti tovarasii lui contrabandisti au iesit din afacere. Nu ii mai vedeai pe strazi omorandu-se intre ei pentru a controla piata aia profitabila, nu mai omorau agenti de politie si nu ne mai omorau din greseala copiii in timpul rafuielilor, lucruri pe care le traim azi sub aceasta noua prohibitie [n.r. – a drogurilor]. Diferenta e ca aceasta prohibitie nu exista doar in SUA, ci in intreaga lume. In intreaga lume avem de-a face cu cea mai mare rata de omoruri si coruptie inregistrate vreodata. Cand legalizezi drogurile, le iei din mainile infractorilor. Asta pune capat violentei.
Dupa ce reglementezi drogurile, poti face alte lucruri minunate. Poti pune capat mortilor prin supradoza. Nimeni nu moare de supradoza pentru ca ia tot mai multe droguri. Moare pentru ca nu stie cat din acel pachetel de praf pe care il cumpara este drogul adevarat si cat este amestecat. Pe o piata ilegala, nesupusa unor norme, [consumatorii] nu vor sti niciodata ce e in acel pachetel.
Se spune si ca drogurile ar fi mai puternice astazi decat au fost vreodata.
Nu cred asta nici o secunda. Luptatorii impotriva drogurilor, DEA de exemplu, cand ii starnim la dezbatere, spun ca nu mai este marijuana pe care au fumat-o bunicii nostri, este de zeci de ori mai puternica. Eu ii intreb cum demonstreaza asta. Ei spun ca au testat ce se gaseste acum cu marfa pe care au confiscat-o acum 10 ani. Eu le spun ca marfa aia e veche de 10 ani, normal ca n-o sa mai gasesti prea mult THC in ea.
Cred ca e aproape la fel, poate putin diferita.Unele soiuri sunt mai puternice decat erau odata, in scopuri medicale. Luptatorii impotriva drogurilor mai spun ca daca fumezi marijuana, poti face cancer, la fel ca oamenii care fumeaza tutun. Ei bine, cei care fumeaza tutun si fac cancer fumeaza doua pachete de tigari pe zi. Cei care fumeaza marijuana impart un joint cu sase oameni. Iar daca THC-ul este mai puternic decat era odata, inseamna ca trebuie sa fumeze mai putin to get high, asa ca sansele de a face cancer sunt si mai mici. Exista multa propaganda.
Aduc aceste argumente pentru ca fac foarte, foarte multi bani din asta, chiar inainte de a ajunge la coruptie. In SUA, cheltuim 70 de miliarde de dolari anual pe razboiul impotriva drogurilor, bani care se duc in cuferele departamentelor de politie, birourilor de procuratura, inchisorilor. In jur de 20% din bugetele politiei din SUA este un rezultat direct al razboiului impotriva drogurilor. Ei cred ca incheierea razboiului i-ar costa bani si slujbe, eu nu cred ca i-ar costa slujbe. Ei inventeaza tot felul de lucruri care tin de obicei de latura emotionala. Nu se bazeaza pe stiinta. Lucrurile de care vorbim noi au fundamente stiintifice. Ei spun: „Oamenii vor muri pe strazi”, dar nu justifica stiintific. Noi o facem.
Legalizarea drogurilor are si beneficii economice?
Bineinteles ca are. In primul rand, tara mea nu ar mai trebui sa cheltuie 70 de miliarde de dolari anual. Acum doi ani, organizatia din care fac parte a solicitat Harvard School of Economics sa realizeze un studiu care sa ne arate cat de multi bani ar intra in trezoreria SUA daca am legaliza toate drogurile si le-am impune taxe, cum se intampla cu alcoolul si cu tutunul. Raspunsul lor a fost 76,8 miliarde de dolari. O gramada de bani. Ii intreb intotdeauna pe oamenii carora le vorbesc: ce ziceti daca in loc sa cheltuim 70 de miliarde de dolari anul viitor pentru a crea sentinte minime si mai aspre, legalizam azi drogurile si anul viitor cheltuim 70 de miliarde pe programe care le dau oamenilor speranta intr-un viitor mai bun, educatie, asistenta publica, traininguri, in loc sa-i arestam. Va imaginati cat de putini consumatori de droguri am avea atunci?
A functionat deja in tarile care au dezincriminat posesia drogurilor pentru consum propriu. Portuagalia a dezincriminat consumul tuturor drogurilor pentru adulti acum 9 ani. Nimeni nu e arestat acolo. Cei care lupta impotriva drogurilor au spus ca daca fac asta, toata lumea va consuma droguri, iar Portugalia va deveni o destinatie turistica pentru consumatorii de droguri. Nu s-a intamplat asta. Consumul de droguri din fiecare categorie de varsta a scazut, mai ales in randul tinerilor. Pentru persoanele cu varste cuprinse intre 13 si 15 ani, a scazut cu 25%. Pentru tinerii de 16-18 ani, cu 22%. Mortile prin supradoza de heroina au scazut cu 52%, pentru ca un consumator de heroina nu mai e perceput drept infractor, ci un om cu o problema de sanatate. Acesti oameni nu se tem sa ceara ajutor cand simt ca au luat supradoza.
La fel s-a intamplat si cu bolile transmise prin sange, cum ar fi HIV sau heptatita. Cazurile noi de HIV raportate de consumatorii care isi injecteaza droguri au scazut cu 71%. E uimitor. De trei ori mai multi oameni cer ajutor pentru a-si rezolva problema cu drogurile si, pentru ca banii nu au mai fost cheltuiti pentru prinderea si incarcerarea lor, centrele de dezintoxicare si-au sporit capacitatea de trei ori. Iar centrele de dezintoxicare elibereaza oameni care nu vor sa mai consume droguri. Asa ca au mai putini consumatori de droguri decat inainte.
Singura problema cu dezincriminarea este ca dezincriminezi doar consumul, toti ceilalti din cadrul acestui lant raman infractori. Asta inseamna ca drogurile au inca preturi mari, inseamna ca traficanii inca sunt dispusi sa se ucida intre ei pentru a controla piata. Singurul lucru pe care nu-l poti face in ceea ce priveste dezincriminarea este ca nu poti diminua violenta, iar legalizarea face asta.
Ce alte tari au dezincriminat consumul de droguri?
Olanda a dezincrimat marijuana acum 34 de ani. Acum 15 ani, Elvetia s-a decis ca a obosit sa aresteze copii pentru greseala de a consuma heroina si au spus ca o vor trata ca pe o problema de sanatate. Au deschis clinici in toata tara unde consumatorii de heroina pot merge chiar si de trei ori pe zi pentru a-si injecta drogul. Stiu ce iau, sunt sub supraveghere medicala, folosesc ace curate. Rezultatul este ca nu a existat o moarte prin supradoaza de 15 ani. La capitolul SIDA si hepatita, Elvetia, care inregistra odata cele mai ridicate niveluri din Europa, are acum cele mai scazute niveluri in acest sens. Infractiunile au scazut cu 60%. Drogurile sunt distribuite pe o scala de alunecare, asa ca daca ai mai multi bani, platesti mai mult, daca ai mai putini, platesti mai putin, daca nu ai bani, nu platesti nimic.
Aceste droguri ajung sa fie gratuite, iar gratie acestui lucru, consumatorii de heroina nu trebuie sa-ti sparga casa noaptea si sa-ti fure televizorul pentru a-si cumpara droguri. Drogurile fiind gratuite, nu mai exista pe strazi oameni care vand heroina. Daca traficantii nu mai sunt pe strazi, nu se mai ucid intre ei si nici nu mai ucid politisti sau copii. Ce este mai important este ca 20% dintre oamenii care au intrat in acest program au incetat sa mai consume droguri. Exista educatori, asistenti sociali care incearca sa-i indeparteze de droguri si pe care [consumatorii] ii viziteaza de trei ori pe zi in mod voluntar. Nici un tribunal nu ii obliga sa faca asta, merg de unii singuri si se imprietenesc cu acei oameni. Iar un prieten are o putere mult mai mare in modificarea unui comportament decat un judecator. O data ce renunta la viciu, nu mai poarta stigma de a fi infractori. Se duc si isi gasesc o slujba.

Un posibil succes in California

Jack Cole mai spune ca statul California a pregatit un referendum pentru 2 noiembrie pentru instituirea a ceea ce a fost intitulat Control and Tax Cannabis Act. Daca va trece, initiativa va legaliza marijuana pentru adulti, nu doar in scop medical, ci si recreational. „Cred ca avem sanse destul de mari sa o trecem si cred ca va trece gratie LEAP”, spune fostul politist sub acoperire. In cadrul unui sondaj de opinie de acum patru luni, continua el, realizat in randul persoanelor cu drept de vot din California, 42% s-au pronuntat pentru si 49% impotriva acestei initiative.
LEAP a trimis in California 16 speaker-i – sefi de politie, judecatori, procurori, administratori de inchisori etc. – care propovaduiesc legalizarea marijuanei in fiecare zi. „De fiecare data cand cealalta tabara aduce un politist care spune cat de dezastruoasa ar fi situtatia, aducem si noi un politist care spune ca este cel mai bun lucru care s-ar putea intampla. Daca ei aduc un judecator, aducem si noi un judecator”.
Jack Cole mai spune ca vinerea trecuta au venit rezultatele unui nou sondaj de opinie, de data aceasta inversate: 41% impotriva si 52% pro. „Cred ca avem cu adevarat o sansa de a castiga. Daca vom castiga in California, se va raspandi in intreaga natiune, pentru ca se estimeaza ca legalizand si taxand marijuana, California ar urma sa aiba venituri de 1,4 miliarde de dolari anual. Toate statele au deficite din cauza cheltuielilor si toate au nevoie disperata de bani. [Marijuana] va fi in continuare ilegala la nivel federal, insa cred ca statele vor spune: ‘Nasol, noi avem nevoie de bani’”.

Un jurnal medical britanic de prestigiu, The Lancet, tocmai a incheiat un studiu de 10 ani pe acest program din Elvetia si a descoperit ca in aceasta perioada rata noilor consumatori de droguri din Zurich a scazut cu 82%. Motivul pentru care spun ca s-a intamplat asta este ca traficantii de droguri au disparut din comunitati, unde ii pot ademeni pe tineri sa isi bage acul in vena si sa devina urmatoarea statistica sau sa vanda heroina pentru a castiga bani, ca apoi sa fie prinsi. Programul a functionat atat de bine, incat la cinci ani de la inceperea lui a fost preluat de Olanda, acum trei ani de Germania, iar acum un an de Danemarca.
Anul trecut, Mexicul a dezincriminat posesia unor cantitati mici din toate drogurile pentru consum propriu. Trei zile mai tarziu, Curtea Suprema din Argentina a hotarat ca este neconstitutional ca cineva sa fie arestat pentru ca vrea sa-si introduca in corp ceva ce noi nu vrem. O luna mai tarziu, Curtea Suprema din Columbia a luat aceeasi hotarare. In ianuare anul acesta, Republica Ceha a dezincriminat posesia tuturor drogurilor. Vom pune capat prohibirii drogurilor, iar cand vom face asta, va fi cu adevarat o revolutie. Legalizarea drogurilor va reduce mortile, bolile, infractiunile si dependenta din intreaga lume.
Cu cat este mai periculos un drog, cu atat se impune mai mult sa fie reglementat. Nu poti controla sau reglementa ceva care este ilegal. Cand interzicem un drog, ii dam infractorului dreptul de a-l controla si reglementa. Infractorul stabileste ce droguri vor fi furnizate comunitatii noastre, in ce cantitate, infractorul stabileste cat de puterince sunt aceste droguri, cu ce vor fi amestecate, cat costa, carei grupa de varsta le va vinde, unde le va vinde. Noi spunem nu, lasati-ne pe noi sa ne asumam responsabilitatea. Lasati-ne pe noi sa stabilim ca aceste droguri nu pot fi vandute decat adultilor, ca pot fi vandute doar unde spunem noi, va exista un control al calitatii, oamenii vor sti ce consuma, nu va exista publicitate sau branding. Ideea e sa indepartam caracterul sexi al drogurilor. 14 state din SUA au legalizat marijuana in scopuri medicale. In fiecare din aceste state, consumul de marijuana in randul adolescentilor a scazut. Motivul clar e greu de stabilit, insa eu cred ca nu mai e deloc cool sa fumezi un joint cand asta face si bunica pentru a-si trata glaucomul.

De ce ne plimbam cand vorbim la telefon ?

Multi oameni se rotesc aiurea intr-o incapere, ordoneaza obiecte pe rafturi sau aduna sosete aruncate pe covor cand poarta o conversatie la telefon, altii spala toaleta, uda flori sau bantuie prin casa ca si cum s-ar afla intr-o adevarata misiune. Chiar si atunci cand tinem receptorul la ureche asezati pe scaun, unii dintre noi avem tendinta de a mazgali pe orice bucatica de hartie sau de a da clikuri disperate pe ecranul computerului. Intrebarea ridicata de numerosi curiosi care se surprind facand asta este: e vorba aici de un tic nervos sau de un proces care tine mai degraba de natura creierului uman?

„De ce oare deambuleaza (n.r. – se plimba fara un scop precis, ratacesc) unii ca sa gandeasca mai bine?”, intreaba psihologul Mugur Ciumageanu. „Intrebati-l pe Aristotel, marele peripatetic (n.r. – obisnuia sa vorbeasca cu discipolii sai in timp ce se plimba), care genera intelepciune odata cu fiecare pas. Intrebati-i si pe unii dintre prietenii vostri, care rezolva probleme mai bine penduland de colo-colo prin camera, creionand gesturi ample care potenteaza ideea cu varful piciorului, prin rotirea capului, participind la creatie parca cu intreg corpul. De ce oare?”.
Inainte de a oferi raspunsul, e demn de mentionat ca, printr-o simpla cautare pe Google folosind termenii adecvati, aflam ca foarte multa lume si-a pus intrebarea: „De ce oamenii se plimba de colo-colo cand vorbesc la telefon?”. Pagini intregi de forumuri online au fost umplute cu experiente legate de acest obicei, printre care se numara si scenariul prezentat de Mugur Ciumageanu, dar si cu posibile explicatii – dat cu parerea, mai bine spus. Pana sa lamurim acest aspect, va prezentam o serie de exemple preluate de aici si aici.
* Este un pur comportament de pradator. E ca si cum ai ucide o gazela. Am ucis gazela/am raspuns la telefon. Vrea cineva sa incerce sa ma opreasca?
* Lucrez intr-o firma de suport tehnic si adesea stau in picioare [cand vorbesc la telefon], ma ajuta sa eliberez stresul pentru ca pot sa inhalez mai mult aer si sa inspir mai adanc fara sa par nervos. Daca stau incovoiat sau daca ma asez, par mai agresiv, daca stau in picioare in timp ce vorbesc cu un client enervant, par mai prietenos.
* Cred ca o conversatie ‘naturala’ ofera mai multi stimuli decat o conversatie telefonica – semne vizuale si asa mai departe. Cand vorbesti la telefon, nu ai parte de la fel de multi stimuli, asa ca creierul are nevoie de o supapa pentru a elibera ‘energia in plus’.
* Nu stiu de ce, dar ma plimb kilometri intregi cand vorbesc la telefon. Cred ca ma ajuta sa nu devin somnoros cand vorbesc la telefon. Oricat de iritiant ar fi pentru cei din casa, mi se pare foarte util sa fac asta. Fac mai multa curatenie si ma organizez mai bine in timp ce vorbesc la telefon decat in orice alte cazuri. Cateodata chiar las totul balta inainte sa vorbesc la telefon, pentu ca imi da ceva de facut.
* [Cand vorbesc la telefon], ma plimb prin casa si rearanjez obiecte pe rafturi, adun soseste, ud flori, tot felul de lucruri.
* Am observat ca atunci cand vorbesc la telefon, nu ratacesc prin casa, ma plimb de colo-colo ca si cum m-as afla intr-o nenorocita de misiune. Ma duc pana in bucatarie, deschid si inchid dulapuri, frigiderul, ma duc la fereastra, trag jaluzelele, ma uit afara. Ma duc si ridic hartii de pe masa si le aranjez. Ma duc in baie si deschid sertarul cu medicamente, spal toaleta, stropesc perdeaua de dus…
* Eu ma rotesc prin casa. Daca raman blocat pe un scaun, ma foiesc.
* E vorba de o activitate de dislocare. Cand vorbesti la telefon, esti privat de orice indiciu vizual al conversatiei si iti creezi si tu putine. Asa ca pur si simplu trebuie sa faci ceva. Totodata, face sa para mai naturala conversatia, ca si cum ti-ai imagina ca persoana cu care vorbesti este in camera alturata, in afara ariei tale vizuale, si o urmaresti prin casa”.
* Exista cu siguranta un motiv. Telefoanele sunt incomode, iar unul dintre motivele principale este ca incerci sa obtii o forma de confort.
(Unii chiar calaresc elefanti cand vorbesc la telefon, dupa cum se poate vedea in imaginea de mai sus. Credit foto: Flickr/paul-simpson.org)
„Exista un gol care trebuie umplut la nivel cerebral? Un preaplin?”, revine Mugur Ciumageanu. „Sau creierul nostru genereaza strategii de distragere a atentiei, in asa fel incat ‘sa fie lasat in pace’ de restul stimulilor pentru a intra pe modul de rezolvare de probleme? Mai precis, de ce unii dintre noi gandesc mai bine si mai eficient daca isi misca corpul?”.
Psihologul ne prezinta doua exemple:
1. Alex se pregateste sa iasa din casa. Tocmai a primit un telefon si isi da seama ca va trebui sa faca un ocol in nordul orasului pentru a-i lasa sotiei un act pe care aceasta l-a uitat acasa. In living, inainte de a pleca, Alex isi creaza un traseu mental pe care va trebui sa-l parcurga pentru a nu-si da dramatic programul peste cap. Timp de doua-trei minute, strabate camera in lung si-n lat, cu ochii intredeschisi, ca intr-o mica transa, rezolvand mental problema unui traseu complicat. Apoi se incalta, coboara linistit la parter, se urca in masina si parcurge la propriu traseul prestabilit, reusind sa nu-si schimbe substantial programul din ziua respectiva.
2. Mariana vorbeste la telefonul mobil. Ii explica unei prietene cum ar trebui sa procedeze mai bine pentru a gasi adresa unui nou restaurant. Prietena este destul de dezorientata, asa ca Mariana se ridica in picioare si incepe sa umble sacadat prin camera. Fiecare reper nou pe care i-l da prietenei il verifica apoi, cu rabdare, solicitindu-i un rezumat. Pentru fiecare rezumat nou, Mariana mai face doi pasi prin incapere, ca apoi sa se intoarca pe acelasi traseu, intr-un du-te-vino reluat de trei sau patru ori in timpul discutiei. Pana la sfirsit, prietena pare sa fi inteles, iar Mariana se aseaza din nou la masa, cu senzatia ca a depus ceva efort.
Exista cel putin doua posibile teorii ce incearca sa explice aceasta nevoie de miscare a corpului atunci cand avem de rezolvat sarcini care nu sunt de rutina, spune Mugur Ciumageanu. Una dintre ele spune ca miscarea mobilizeaza o parte din resursele ce permit functiilor mentale superioare – precum gandirea executiva sau creativa – sa nu fie „distrase” de ceea ce ar putea fi irelevant. In alte cuvinte, „miscarea arde surplusul de irelevanta” si ii permite mintii sa fie mai eficienta. „Aceasta teorie, mai degraba speculativa”, explica psihologul, „analizeaza posibilele legaturi dintre diversele etaje ale mintii noastre, postuland ideea unui ‘pilot automat’ care misca corpul si ii permite mintii sa gandeasca mai eficient”.
O alta teorie analizeaza relatia dintre diversele module ale mintii noastre „superioare”. La nivelul lobilor prefrontali, unde prinde forma ratiunea, creativitatea si „umanitatea noastra foarte speciala”, exista o serie de module si submodule, dintre care nu toate se ocupa de ratiune. Unele ajuta mintea sa dobandeasca energie pentru combinatii, permutatii si asocieri. Aceste module prefrontale, preocupate de „apropiere” si de „indepartare”, alerteaza mintea noastra rationala, „actionand ca un soi de benzina speciala pentru motorul creatiei sau deciziei. Aici sunt coordonate emotii de tip curiozitate, iritare, anxietate si tristete”.
Exista studii ce arata ca putem “porni” aceste module cand ne miscam. Astfel, putem spune ca miscatul inainte si inapoi intr-o incapere ii confera gandirii o „energie emotionala”. Mai mult, continua Mugur Ciumageanu, un grup de cercetatori olandezi au aratat ca daca ne deplasam de-a-ndoaselea, ajungem sa avem o minte mai performanta – modulul de „indepartare” alerteaza mai eficient mintea decat cel de „apropiere”. „Atentie insa la siguranta deplasarii!”.
Aristotel isi purta discipolii dupa el si le explica din mers „adevarul”. „Alex, personajul nostru, isi construieste un traseu mental parcurgandu-l pas cu pas prin living. Mariana rezolva dificila problema de a explica ‘cum sa ajungi aici’ facand pasi”, rezuma psihologul. „Mie imi e greu sa scriu aceste randuri (n.r. – Mugur Ciumageanu ne-a oferit aceste explicatii prin e-mail), iar pentru a-mi ordona argumentatia, ma ridic si mai fac o linie in incapere. As incerca si de-a-ndoaselea, sa verific observatia olandezilor”. Alftel spus, miscarea stimuleaza gandirea.
Psihologul Anda Pacurar intareste, spunand ca mersul ajuta memoria. Astfel, persoanele aflate in miscare pot retine mai bine informatiile importante dintr-o conversatie atata timp cat mersul nu are o directie anume, caz in care are rolul de a distrage atentia – persoana nu se mai concentreaza asupra continutului conversatiei, ci a destinatiei de mers. Totodata, continua ea, plimbatul dintr-o parte in alta atunci cand vorbim la telefon poate avea legatura si cu nevoia de balansare: conversatia reprezinta o activitate si adesea o insotim de miscari corporale. „Cand vorbim fata in fata, gesticulam sau ne jucam cu pixul, cand vorbim la telefon, ne plimbam. Iar cei care vorbesc la telefonul fix de regula mazgalesc, fac desene pe foi sau privesc poze sau PPT-uri pe calculator”.
In plus, continua Anda Pacurar, mersul sporeste capacitatea de a fi atent – doar la conversatie, nu si la ce se intampla in jur. „In timpul mersului sunt activate zone din creier care au legatura cu atentia. Este important ca mersul sa aiba loc intr-un spatiu controlat, nu pe strada, nu in timpul traversarii, deoarece atentia este concentrata spre conversatie, nu spre mediul inconjurator, si apar accidente”, explica psihologul. „Vorbitul la telefon si mersul cu masina sunt total incompatibile deoarece ambele activitati solicita atentia. Cand oamenii vorbesc la telefon, se trezesc ca ajung in alta parte decat doreau, pilotii uita sa aterizeze etc.”.
De altfel, intr-un articol publicat la mijlocul lui ianuarie, New York Times analiza combinatia periculoasa dintre plimbat, utilizarea telefonului mobil si o groapa neobservabila ori un stalp de pe trotuar, o jucarie uitata pe jos, in sufragerie, sau o masina parcata. In 2008, in SUA, peste 1.000 de pietoni au ajuns la urgenta dupa ce le-a fost distrasa atentia si s-au impedicat in timp ce utilizau telefonul mobil pentru a vorbi sau a trimite sms-uri. Potrivit unui studiu al Universitatii din Ohio, cifra cu pricina era de doua ori mai mare decat cea inregistrata in 2007, care se dublase fata de cea din 2006. (Pesemne ca statisticile nu sunt diferite nici in cazul Romaniei).
Leziunile suferite nu sunt de regula foarte grave. Dupa ce au analizat vizitele inregistrate la sectiile de urgenta, cercetatorii americani au oferit cateva exemple. Un baiat de 16 ani a intrat intr-un stalp telegrafic in timp ce trimitea un sms si a suferit o contuzie cerebrala; un barbat de 28 de ani s-a impiedicat si si-a fracturat un deget de la mana in care-si tinea strans telefonul; un barbat de 68 de ani a cazut de pe veranda locuintei sale in timp ce vorbea la telefon si si-a luxat degetul mare de la o mana si o glezna, cazatura provocandu-i ameteala. Tinerii par sa fie cel mai des vatamati in urma folosirii telefonului mobil.
Specialistii in psihologie cognitiva, neurologii si alti cercetatori, scrie New York Times, au observat ca simpla actiune de a vorbi la telefon afecteaza considerabil perceptia si vigilenta. Cateodata, arata un studiu realizat la Western Washington University, pietonii care vorbesc la telefon nu observa obiecte sau oameni chiar daca sunt exact in fata lor. Unul dintre studenti s-a imbracat in clovn si a dat ture cu un monociclu in jurul unui scuar din campusul universitatii americane. Jumatate din oamenii care au trecut pe langa el spun ca au vazut clovnul, procentul fiind de doar 25% in randul personelor care vorbeau la telefonul mobil.
Termenul folosit in aceasta situatie este „orbire prin neatentie”, ceea ce inseamna ca o persoana poate privi un obiect fara sa-l proceseze. O posibila explicatie este faptul ca o conversatie la telefonul mobil se foloseste nu doar de resursele auditive din creier, ci si de functiile vizuale. Combinatia, spune profesorul de psihologie Ira Hyman de la Western Washington University, face ca cel care asculta in timpul unei convorbiri telefonice sa-si creeze, de exemplu, o imagine vizuala legata de conversatia respectiva intr-o masura in care ii este dereglata functia de procesare a imaginilor reale.
In concluzie, desi poate fi periculos in unele cazuri, plimbatul si miscatul in timp ce vorbim la telefon sporeste atentia (asupra conversatiei), memoria si gandirea. „Miscarea nu este buna numai pentru sanatate. E buna si pentru gandire”, spune psihologul Mugur Ciumageanu. „Se numeste ca Aristotel a fost un mare sportiv. Poate il inving astazi la 100 de metri sufragerie”.