Presa “de business” a prins din zbor febra imobiliară a terenurilor agricole abia acum, când ea începe să se atenueze. Preţurile sunt într-adevăr relativ mici în România.
Pe de-o parte, asta sugerează potenţial de creştere. Atenţie însă la partea cealaltă: poate că multe dintre terenuri chiar nu valorează mai mult.
1. Nu cumpăra decât dacă crezi în mod realist că ai putea să te ocupi personal de managementul lucrărilor. Dacă tu nu crezi asta, s-ar putea să nu găseşti pe cineva care să creadă.
2. Dacă 100 de hectare se vând cu 100 de mii de euro nu înseamnă că 3 hectare trebuie să coste 3000 de euro.Suprafeţele mici pot fi profitabile, însă într-un regim de folosire mult mai intensiv în muncă. În funcţie de locaţie şi calitate, cele trei hectare pot valora, pe unitate, de zece ori mai mult sau de zece ori mai puţin. În cazul terenurilor foarte ieftine, o oportunitate bună de câştig este consolidarea de suprafeţe. Însă riscul ca o parte din negocierile cu micii proprietari să eşueze, cu efecte teribile asupra portofoliului, este pe măsură.
3. Cât eşti de apărat împotriva hoţilor? Dacă ai vecini care petrec mai mult timp în curtea ta decât în a lor, e cazul să te gândeşti de două ori.
4. Nu cădea în capcana “perspectivelor imobiliare”. Multe terenuri agricole se vând “la metru pătrat”, cu 1-2 euro, doar pentru că sunt la mai puţin de 10 Km de vreun oraş care ar urma să tot crească. Matematic, suprafaţa creşte cu pătratul razei, ceea ce înseamnă că până şi un oraş mare cum e Bucureşti ar trebui să-şi cvadrupleze suprafaţa pentru a avansa încă 10 Km în toate direcţiile. Iar terenurile cumpărate “la metru pătrat” vor ajunge pârloage de lux.
5. Atenţie la calitate: mai mult de o treime din suprafaţa agricolă din România ete lovită de eroziune, deşertificare sau otrăvită cu nitriţi după ani de exces de îngrăşăminte. Valoarea acestui teren este în multe cazuri sub zero, adică ar trebui să ceri bani doar ca să-l accepţi.
