Stiinta sau Dumnezeu

Hawking şi Dawkins sunt oameni de ştiinţă şi atei militanţi. Cele două etichete par să meargă bine împreună, atît de bine, încît mare parte din lumea contemporană occidentală le consideră de nedespărţit. Mai mult, există credinţa – pentru că nu e altceva decît o credinţă – că raţiunea însăşi îl exclude pe Dumnezeu. Am auzit de cîteva ori, din gura unor persoane educate, vorbele „ateu, ca orice om inteligent”. Am prieteni care refuză orice discuţie despre Dumnezeu, apreciind-o ca „inutilă, conversaţie de semidocţi”. Ideea că ştiinţa l-a omorît pe Dumnezeu i-a confuzionat şi pe mulţi credincioşi, care preferă să se refugieze în obscurantism, să nege cu totul ştiinţa, să respingă tehnologia, să dispreţuiască evoluţionismul, decît să caute împăcarea cu o tabără care nu e de fapt adversă. Creştinii care au aruncat primele pietre înspre Darwin, şi el, la acea vreme, un om credincios, au ţinut mai mult la literalitatea scrierilor biblice, la fetişizarea unui singur nivel de înţelegere, decît la acceptarea unui nou model de descriere a lumii. Astfel evoluţionismul a ajuns, printr-o neînţelegere, un fals duşman al credinţei.
Aceste neînţelegeri, una cîte una, au construit marele mit modern al ştiinţei-care-a-distrus-religia, iar acest mit are mai multe straturi :

Ştiinţa a apărut şi s-a dezvoltat împotriva creştinismului

„Biserica interzicea autopsiile şi disecţiile”, „Creştinismul a blocat progresul ştiinţelor naturale” sunt doar cîteva dintre miturile populare contemporane pe care istorici ai ştiinţei precum David C. Lindberg şi Ronald L. Numbers le demolează în cărţile lor. Ideea că, pînă să intervină ştiinţa, creştinismul îi ţinea pe oameni în întuneric e falsă. Numbers spune că „în Evul Mediu, aproape orice cărturar creştin ştia că Pămîntul e rotund şi chiar îi cunoştea, aproximativ, circumferinţa”. Existau, e adevărat, capi ai Bisericii care condamnau descoperirile ştiinţifice, precum cei care l-au declarat eretic pe Galileo şi l-au arestat la domiciliu, dar existau în acelaşi timp şi reţele sofisticate de călugări, un Internet al epocii, care conservau şi transmiteau dintr-o parte a lumii în alta informaţiile ştiinţifice.
Ştiinţa a explodat în Europa în secolele XVI şi XVII, într-o lume creştină, unde se credea că Universul e opera unei minţi raţionale şi poate fi înţeles de o altă minte raţională. Fără această credinţă în inteligibilitatea lumii, ştiinţa nu ar fi fost posibilă. Descoperirea legii gravitaţiei i-a întărit lui Newton credinţa în Dumnezeu, în ordinea lumii, în existenţa structurilor şi regularităţilor universului şi i-a reconfirmat încrederea în capacitatea minţii umane de a înţelege. John Lennox, matematician şi profesor de istoria ştiinţei la Oxford, afirmă că, în aceeaşi epocă, alte civilizaţii, precum cea chineză, care nu aveau această viziune de bază a lumii, deşi au făcut destule descoperiri importante, nu le-au dus mai departe.


Oamenii de ştiinţă sunt cu necesitate atei

Pentru a combate această prejudecată, nu e nevoie decît de o listă (şi încă una incompletă):
Johannes Kepler – astronom, autor al unei opere ştiinţifice revoluţionare. În cartea sa, Armonia lumilor, a afirmat încă de la început: „Sînt creştin”.
Robert Boyle – pionier al chimiei moderne („legea lui Boyle”), a scris cărţi religioase, meditaţii creştine.
Isaac Newton – un savant care nu mai are nevoie de nici o prezentare. „ Am convingerea fundamentală, spunea el, că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu, scrisă de oameni insuflaţi de Dumnezeu.” şi „Ateismul nu are sens”.
Michael Faraday – inventatorul generatorului electric şi al transformatorului, predicator al Evangheliei.
James Joule – fizician, cel cu al cărui nume e notată unitatea de măsură a energiei, întemeietorul termodinamicii (prima lege a termodinamicii contrazice ideea că universul s-ar fi putut crea singur, din nimic), creştin militant.
Louis Pasteur – a întemeiat microbiologia şi bacteriologia, a inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea, s-a opus ideii de generare spontană a vieţii şi a susţinut că „ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu”.
Lord Kelvin – a sistematizat ştiinţa termodinamicii, a descoperit scara temperaturii absolute, a patent 70 de invenţii, nu vedea nici un conflict între ştiinţă şi Biblie.
James Clerk Maxwell – autorul teoriei electromagnetice, creştin devotat.
Aceştia sunt întemeietorii ştiinţei (iar Galileo Galilei şi Darwin ar fi putut intra pe această listă, în ciuda conflictelor cu Biserica). În secolul XX, au fost şi alte personalităţi ale lumii ştiinţei care şi-au exprimat orientarea spre misticism (Bohr, Einstein, Plank, Heisenberg, Schrodinger şi alţii), iar printre contemporani, sunt laureaţi ai Premiului Nobel precum fizicianul Charles Townes, fizicianul şi geneticianul Francis Collins, preşedinte al proiectului Genomul Uman, climatologul John T. Houghton, preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Ştiinţă şi Religie, şi alţii.
Interesant e că majoritatea acestor titani ai ştiinţei, profesionişti ai raţiunii, au fost creştini, nu doar teişti. Newton şi Pasteur, Townes şi Collins credeau şi cred nu într-o entitate abstractă care a dat un impuls lumii, ci într-un Dumnezeu viu, personal, în Iisus Hristos şi în toate învăţăturile creştine – ceea ce Richard Dawkins numeşte halucinaţie, delir.  Astfel, minţi ca ale celor de pe lista de mai sus dar şi ale unor personalităţi precum Pascal (probabilitate), Ramsay (chimie), Babbage (ştiinţa computerelor), von Braun (rachete spaţiale), Euler (calcul matematic), Mendel (genetică), care au inventat şi au proiectat întreaga tehnologie contemporană, au fost şi sunt halucinatorii. Medicamentele, computerele, avioanele, sateliţii, toate funcţionează pornind de la intuiţiile unor deliranţi, lumea contemporană a fost proiectată, în amănunt, de oameni care şi-au bazat întreaga viaţă şi gîndire pe o psihoză.
Credinţa atîtor genii ştiinţifice nu demonstrează automat şi adevărul acestei credinţe, dar demonstrează clar ignoranţa celor care consideră ateismul o consecinţă obligatorie a inteligenţei.