Daca ai ocazia sa ajungi noaptea prin Rasnov nu vei putea trece fara sa observi minunata cetate care se afla in varful muntelui de langa oras. .
Venind dinspre Campulung (Arges) spre Brasov, trecand prin Rasnov (cu 15 km inainte de Brasov) este imposibil sa nu va atraga atentia silueta cetatii din localitate. Desi se afla in apropierea Castelului Bran aceasta cetate are istoria si specificul sau, fiind un foarte important punct de atractie turistica.
Cetatea a fost concesionata in urma cu cativa ani unui cetatean italian care in comparatie cu alti proprietari s-a straduit sa o renoveze iar astazi cetatea arata foarte bine. Datorita luminilor care o inconjoara si o `pazesc` in fiecare noapte, este aproape imposibil sa treci prin zona si sa�nu o observi. Exista insa o mica divergenta intre Ministerul Culturii, care se pare ca nu este de acord cu modul in care s-a facut renovarea si autoritatile locale carora le apartin monumentele istorice. Primaria Rasnov a concesionat aceasta cetate cu scopul de a revigora turismul in zona si din cate am observat noi, acest demers aproape ca a reusit !
Am avut ocazia sa ajung in acest an de mai multe ori in Rasnov, si am fost foarte placut impresionata de ce am vazut. Intr-adevar, mai sunt multe de facut, dar cea mai mare parte a cetatii arata foarte bine, iar daca urcati pana in zona superioara veti avea parte de o panorama superba care va taie rasuflarea.
Odata ajunsi aici nu ezitati sa vizitati muzeul. Intrarea este 10 RON de persoana insa cred ca merita platita aceasta suma. Trebuie sa platesti o taxa si daca vrei sa faci poze insa acesta nu cred ca este un motiv care sa te impiedice sa-i faci o vizita! Exista o istorie a cetatii, cu toate ca nu se stie foate bine din ce vremuri dateaza. Pe peretii muzeului veti gasi materiale informative scrise in trei limbi printre care, evident, si romana. Pe langa toate obiectele vechi pe care le veti descoperi aici nu uitati sa vizitati scheletul descoperit in timpul lucrarilor, la care nu aveti acces direct insa il puteti vedea printr-un mic gemulet aflat pe podea.
In interiorul cetatii inca mai poti descoperi dovada vie a modului in care locuiau oamenii in trecut. Nu prea ai acces la `apartamentele` din cetate,�ca sa le spunem asa, insa daca ai noroc sa gasesti un ghid,�acesta iti�va da mai multe detalii referitoare la oamenii care au locuit candva aici si la modul in care s-a dezvoltat cetatea.
Prima atestare documentara a Cetatii Rasnov se produce in anul 1335; in anul respectiv, desi tatarii au facut prapad in Tara Barsei, Cetea Rasnovului si cea de pe Tampa (Brasov) au rezistat agresiunii.
Prima faza a construirii cetatii a avut loc in secolul XIV. Daca ne raportam la dimensiunile ei putem trage concluzia ca este un refugiu taranesc de tipul celor construite si in Saschiz si Prejmer. Materialele folosite pentru ridicarea fortificatiilor au fost piatra si caramida, inaltimea zidurilor exterioare avand aproximativ 5 m; latimea cea mai mare o are zidul de pe latura sudica (1,5 m). Turnurile si zidurile erau invelite cu tigla, in scopul prevenirii unor eventuale incendii provocate de asediatori.
Cetatea include o incinta mai mica, amplasata pe platoul dealului, si una ceva mai intinsa - ce coboara spre est. Accesul principal in cetate se facea prin latura de est, pe aceeasi latura fiind construit si un turn poligonal. Din trei laturi - sud, vest si nord - zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o inaltime de aproximativ 150 m, foarte dificil de urcat. Zidurile dinspre vest, nord si est erau aparate de o galerie continua alcatuita din doua anteforturi si sapte turnuri; latura sudica, fiind si ceva mai abrupta, este pazita doar de doua turnuri.
Desi de-a lungul existentei a suferit nenumarate atacuri Cetatea Rasnovului a capitulat o singura data, in 1612, in fata agresiunii ostilor lui Gabriel Bathory. Capitularea s-a produs pe fondul lipsei de apa, trupele principelui interceptand drumul spre un izvor camuflat, din afara fortificatiei, de unde rasnovenii se aprovizionau in timpul bataliei. Cu 12 ani mai devreme aici si-au gasit adapost oamenii lui Mihai Viteazu in urma infrangerii de la Miraslau. Cetatea Rasnovului a beneficiat de o pozitie strategica in economia defensivei militare a locuitorilor sai. Totusi era dezavantajata de lipsa unei�surse de apa in interior. Din aceasta cauza in anul 1625 s-a hotarat saparea unei fantani chiar in stanca pe care este situata fortificatia. Sapaturile (150 m adancime) au durat pana in 1640 iar legenda spune ca au fost realizate de catre niste prizonieri turci, miza fiind eliberarea acestora.
E bine deci de stiut faptul ca exista si o terasa (cafenea) unde se poate consuma ceva rece sau cald (mai ales iarna, dupa o zi de schi, daca urcati pana la cetate). Iarna, la poalele cetatii�(langa motel Acapulco) se amenajeaza si un patinoar. Tot din zona se urca la Pestera din Valea Fundata, Pestera Rasnoavei si Bisericuta Paginilor. Daca doriti cazare puteti incerca in Rasnov la mai multe pensiuni sau in Bran, Predeal sau Azuga.
Cazare in Rasnov gasici aici, iar in Bran aici
Pe langa aceste doua locatii, la cerere, putem oferi o diversitate de alte pensiuni in zona Brasov-Rucar-Bran-Rasnov-Moeciu.
Pentru cei care stiu cum arata cetatea cu aproximativ 8-10 ani in urma diferenta se vede cu ochiul liber. Un lucru este sigur: cetatea merita vizitatata cel putin o data. Inainte de preluarea cetatii de catre investitorul italian erau intacte numai 2-3 case, si corpul de cladire din zid unde este muzeul. Muzeul era mai saracacios si mai slab amenajat. Nu era nici un fel de pavaj, iar zidul era ruinat in multe locuri. Nu puteai urca cu masina. In curtea mare din spate, care e de fapt intrarea principala, nu puteai intra (oricum, acolo era o pasune). Interesant de stiut ca�aici s-a filmat Nemuritorii si reclama recenta la Timisoreana, cu asediul Timisoarei.
Ei bine, astazi aveti ocazia sa redescoperiti cetatea Rasnovului, renovata si readusa in circuitul turistic.Acest monument este unul dinte locurile pe care nu trebuie sa le ratezi daca locuiesti in Romania si cu atat mai putin daca ai sansa sa treci prin apropiere de Rasnov.