După o studiere de câteva luni a fenomenului, pot trage concluzia că Facebook e o reţea socială care foloseşte magia neagră! Să nu dea naiba să dai click pe vreo aplicaţie gen Anita care face predicţii sau Horoscopul zilei atunci când n-ai idee ce să faci să ieşi dintr-o stare ambiguă, cu ape tulburi şi sentimente nelalocul lor. Dacă dai click, poţi căuta apoi şi un perete să dai cu capul de el. Ajută într-o măsură egală! 
) N-am observat asta numai la mine, de aia pot concluziona cu convingere că o stare psihică mai bună ar putea fi dobândită dacă mergi noaptea pe o stradă cu câini vagabonzi agresivi sau citeşti ceva despre crime sinistre.
) N-am observat asta numai la mine, de aia pot concluziona cu convingere că o stare psihică mai bună ar putea fi dobândită dacă mergi noaptea pe o stradă cu câini vagabonzi agresivi sau citeşti ceva despre crime sinistre.Am început să folosesc aplicaţiile că erau pe wall de la alţii şi mi-a trebuit şi mie, musai, să am motiv de râs şi de pierdut vremea, suplimentar faţă de Farmville care, incredibil!!!, nici nu îmi mai ia prea mult timp. În plus, aplicaţiile mai erau ceva de avut în comun cu Tana, ceva despre care să vorbim şi să ne distrăm. “Ioi, haha, ce prostie a mai zis Anita!”. Atâta că Anita le nimereşte, fir-ar al dracului. Şi în loc să fie ceva chestie relaxantă, folosirea aplicaţiilor aberante de pe Facebook a ajuns să pună întrebări existenţiale. Desigur, e greu să nu mă mai uit ce îmi spun pentru că… da, tocmai!
Uite, în această seară, spre exemplu. Tocmai m-am întors de la concertul luminat jumătate de lumânări, jumătate de electricitate – după ora 21:30, când s-a terminat spiritul ecologic, odată cu Ora Pământului. Chilli Familli au avut un al doilea concert foarte drăguţ şi a fost bine, deşi mi-era prea cald şi aveam genunchii moi. Şi asta nu cred că de la valul de simţiri ecologice pentru planetă. Într-un fel sau altul, am rezistat pe picioare, cu multe fumuri de Kent 4. Şi am ajuns acasă cu ceva demnitate…. ca să intru pe Facebook să îmi culeg plantele de la fermă şi să iau penele de pe gâşte şi lâna de pe oi. Asta mi s-a întâmplat:
* Sunt indecisă în legătură cu TOT, de fapt, de ceva timp mă întreb dacă nu am boala aia psihică ale cărei simptome sunt incapacitatea de a lua decizii, de a analiza ceva realist şi a apuca în stânga ori în dreapta. Sfaturi caut, dar oamenii apropiaţi par la fel de vărzăliţi ca mine. El e peşti. Da, starea mi-e de nedescris. Tocmai azi mi-am vopsit o pereche de pantofi de piele în gri-argintiu. Moving on…
* Omagiez viaţa, cum să nu! 
Viaţa în general, nu pe a mea, din păcate. Şi tot din păcate e adevărat că mai bine dau sfaturi altora decât mie şi mai degrabă găsesc căi de urmat pentru alţii decât să mi-o găsesc pe-a mea. Anita e sadică azi.
* Mda, interesul meu e scânteietor. Atâta că nu ştiu ce vine, pentru că sunt incapabilă să mă uit într-acolo. Sau să salut. Gândul cu care vroiam să mă culc nu e deloc că mi se întâmplă chestii pe la spate, pe care nu am cum să le observ şi, în consecinţă, e ca şi cum nu ar exista. Ce bine o să mai visez şi la noapte. În fine, atâta timp cât nu e iar cu morgă şi părinţi morţi sau operaţi greşit ca ieri… :-SS
*Serios? Tara, eşti o (aplicaţie) proastă! Singura care se topeşte, fără sens şi scop, ca de obicei, sunt eu. Aparent, asta ar trebui să mă facă să mă simt bine şi să visez cu ochii deschişi, dar a reuşit doar să îmi amintească cum femeile se pricep să îşi construiască relaţii în cap şi să se entuziasmeze dintr-o privire care a trecut, în realitate, pe lângă. Uuuuuf!
* Mda, aşa se pare, că sunt iar în acelaşi loc: jos. Parcă nu mai împlinesc 14 ani să îmi iau buletinul şi să mă fac o persoană responsabilă cu identitate. De parcă nu era suficient că îmi zornăiesc neuronaşii în cutie (că e pătrat capul) învinovăţindu-mă pentru reacţii exagerate, exprimări greşite şi gesturi pripite, mai trebuie să îmi spună şi un bebeluş cu coarne şi hidrocefalie. 
) Da, îmi pare rău pentru ce am greşit. E târziu şi nu am ce să mai repar. S-a dus baba cu colacii. Ce e mai rău şi de ce îmi pune sare pe rană această minunăţie de horoscop 2.0 e că ştiu de atâţia ani că îmi repet greşelile, cu alte nuanţe, cu alt ritm, cu alte cuvinte, cu altă distribuţie, dar cu aceeaşi esenţă. E mult să îmi ceară un copil hidrocefalic să nu mai fiu eu! Nici pe mine nu reuşesc să mă ascult întotdeauna când îmi cer să fiu mai răbdătoare şi să gândesc de mai multe ori înainte să fac o prostie… Poate cu timpul, că doar un sfert de secol nu e aşa de mult încât să decid că sunt de nerecuperat. Pe de altă parte, eu nu pot să decid nimic. Nici că sunt, nici că nu sunt.
) Da, îmi pare rău pentru ce am greşit. E târziu şi nu am ce să mai repar. S-a dus baba cu colacii. Ce e mai rău şi de ce îmi pune sare pe rană această minunăţie de horoscop 2.0 e că ştiu de atâţia ani că îmi repet greşelile, cu alte nuanţe, cu alt ritm, cu alte cuvinte, cu altă distribuţie, dar cu aceeaşi esenţă. E mult să îmi ceară un copil hidrocefalic să nu mai fiu eu! Nici pe mine nu reuşesc să mă ascult întotdeauna când îmi cer să fiu mai răbdătoare şi să gândesc de mai multe ori înainte să fac o prostie… Poate cu timpul, că doar un sfert de secol nu e aşa de mult încât să decid că sunt de nerecuperat. Pe de altă parte, eu nu pot să decid nimic. Nici că sunt, nici că nu sunt.