Un român a speriat America în perioada prohibiţiei, făcând trafic cu rachiu şi ţuică. Mai mult, ardeleanul Ieronim Budac a fost şoferul lui Al Capone, cel mai vânat gangster din toate timpurile.
Ieronim Budac a murit în anul 1977, la 80 de ani, însă locuitorii satului său natal, Cârţişoara, judeţul Sibiu, se mândresc şi acum cu el. Oamenii spun povestea consăteanului lor oricui vrea să afle cum a ajuns Budac să lucreze în America, pentru temutul gangster Al Capone. Chiar înainte de Primul Război Mondial, pe când avea doar 18 ani, Ieronim a plecat, la fel ca mulţi alţi tineri din sat, să lucreze peste Ocean.
A ajuns în America şi s-a angajat la un bar, dar s-a apucat să facă şi contrabandă cu ţuică, pe care o producea singur. La barul unde lucra l-a cunoscut pe Al Capone, care a fost atât de impresionat de calitatea licorii româneşti încât l-a inclus pe Budac în anturajul său şi l-a angajat chiar ca şofer personal.
A fugit de poliţie în Brazilia
Românul a fost implicat de multe ori în reglările de conturi ale gangsterilor. A fost arestat de trei ori, apoi a reuşit să fugă de poliţia din SUA şi s-a refugiat în Brazilia. În cele din urmă, s-a întors cu o avere uriaşă în România, în localitatea natală, unde a devenit primar şi unul dintre cei mai iubiţi oameni din sat.
A fost cel mai faimos mafiot
Alphonse Gabriel Capone, poreclit Scarface, a fost cel mai vestit cap mafiot al tuturor timpurilor. S-a născut în 1899, în Brooklyn, New York, într-o familie de imigranţi italieni. Cursele de cai, cazinourile, restaurantele, bordelurile, distileriile ilegale, toate erau controlate de Al Capone, el fiind regele incontestabil al industriei viciilor din America.